miercuri, 10 martie 2010

Mazare risca sa fie inchis in cauza lui Nastase


   Datorita unei ordonante data de Nastase, primarul Constantei risca sa fie inchis. Astfel legile create pentru a combate "golanii" se intorc impotriva celor care le-au creat.
   Saracul Mazare, intai "MAI ANIMALULE" de la Ilici iar acum risca dosar penal din cauza lui Nastase. Nu imi este drag personajul insa aveam mai demult un dinte impotriva  celebrei ordonante . Revin mai tarziu cu detalii.

vineri, 5 martie 2010

Ai dat de hop Geoana

    Ati observat ca in ultimul timp Mircea Geoană este urmărit de ghinioane? O fi flacăra violet a lui Base care o avea efecte cronice?
   Rau voitorii vor zice ca atunci cand te ia Baselu la ochiul care rade (va mai amintiti povestea cu imparatul cu un ochi rade si unul plange) nimic nu te mai poate scapa. In cazul asta Sfinte Simon ai grija ca nu se stie, poate te deoache si pe tine.
   Ma rog,  iar derapez de la subiect. Or fi strazile de vina? Nuuuuuu ca n-am "norocul" Sfantului sa ma plimb pe meleagurile insorite si "ingropite" ale tarii.
   Sa revenim. Ce se intampla totusi cu Mircea Geoana? Intai a pierdut la mustata alegerile prezidentiale. Dupa a urmat congresul PSD unde a pierdut functia de presedinte al partidului in favoarea lui Victor Ponta. Mi nou nu il mai vor nici presedinte la senat.
   Ce o fi oare cu el? Parca incepe sa-mi para rau de el dar imi revin repede si ii dedic piesa celor de la Cassa Loco pentru ca isi merita soarta. Cand te amesteci cu taratele te mananca porcii.


Asculta mai multe audio Muzica

    Stiu ca nu e frumos sa razi de necazurile altora dar nu ma pot abtine de data aceasta. Si cum m-am simtit inspirat am pus mana pe pix si i-am facut si eu cateva versuri. Cu baza muzicala am avut noroc pentru ca am preluat ideea de la Zamolxis si am folosit negativul de la Gimme hope Joanna a lui Eddy Grant.
ATENTIE! Nu umblati la boxe! Nu au nimic, nu sunt defecte. Este doar vocea mea.


Asculta mai multe audio Divertisment

Si uite asa ma lansez si pe piata muzicala. Deci daca aveti nunti, botezuri, inmormantari, taieri de mot (de soacra) sau alte evenimente fericite in familie nu ezitati sa ma chemati. Oricum nu o sa vin.
   Si pentru cei care din prestatiea mea (ne) artistica  nu au inteles versurile le scriu mai jos :
I.     Ai visat frumos intr-o noapte
       Ca-n Romania presedinte ai ajuns
       Dar te-ai trezit de dimineata
       Baselu iti zambea de sus.
R1. Ai dat de hop Geoana
       Hop Geoana
       Ai dat de hop Geoana
       Base te-a facut
       Ai dat de hop Geoana
       Hop Geoana
       Ce-ti ramane de facut?
II. Ti-ai zis ca nu este totul pierdut
     Si ca-n partid esti inca presedinte
     Dar te-ai trezit de dimineata
     Ti-o luase Ponta inainte.
R2.Ai dat de hop Geoana
       Hop Geoana
       Ai dat de hop Geoana
       Ponta te-a facut
       Ai dat de hop Geoana
       Hop Geoana
       Ce-ti ramane de facut?

III. Un singur vis ti-a mai ramas
      De a ramane presedinte la senat
      Dar te-ai trezit in parlament
      Ca si aici ti-au dat la cap.
R3.Ai dat de hop Geoana
       Hop Geoana
       Ai dat de hop Geoana
       Nu mai esti prezident
       Ai dat de hop Geoana
       Hop Geoana
      O fi lipsa de talent?


IV. Tu poate esti convins si-acum
      Ca pentru presedinte ai talent
      Si toate ti se trag de la Baselu
      Cu-a lui flacara violet.
R4.Ai dat de hop Geoana
       Hop Geoana
       Ai dat de hop Geoana
       Nu mai esti prezident
       Ai dat de hop Geoana
       Hop Geoana
       E flacara violet.


     
      

miercuri, 3 martie 2010

Ne paste o noua gripa

   Aflându-ma într-o vizita la Sfantul Simon , virtuala nu la el acasă ca cine știe pe unde își ascunde frustrările sa nu-l găsească Geimșii Blonzii cu ochi albaștri din serviciul  lui Băselu.
   Ma rog, cand am ajuns la el tocmai se discuta despre gripa porcina si despre transformarea mortii lui Toni Tecuceanu ( Odihneasca-se in pace) in isterie nationala.
    Zic hai sa ma bag si eu in seama si arunc pastila cu teoria conspiratiei care suna cam asa :
    " O firma de produse farmaceutice si arme biologice anunta mai marii armatelor ca tocmai a dezvoltat un nou virus si se aduna pentru negocieri.
   - Domnilor, isi incepe discursul cercetatorul reprezentant al firmei, am placerea de a va prezenta un nou virus care poate fi foarte usor de folosit ca arma biologica.
   - Asa si!? intreaba nenea jănăralu' cu vocea celui obisnuit sa ordone de o viata. Ce stie sa faca? care sunt daunele pe care le poate provoca din punct de vedere tehnico-tactic?
   - Pai... da gripa!
   -  Ma tu esti nebun!? Ce gripa??? Pai daca stropim inamicii iarna cu tunurile cu apa fac direct pneumonie ce gripa. De ce sa va mai platim pe voi?
   - Pai...avem antidotu'...face o incercare timida cercetatorul.
   - Ia uita cu ce imi ocupa astia timpul cand eu am de dus razboaie pentru stabilirea democratiei (a se citi de ocupatie) in tarile arabe si slab dezvoltate!
   - Pai si noi acum ce facem cu el? Ca am pregătit deja și enșpe milioane de doze de vaccin???
   - Nu stiu! Nu ma intereseaza! Descurca-ti-va! si iese fara sa salute luandu-si cu el aroganta cazona.
   -  Porcilor! Asta era gripa voastra! a mormait in urma lui cercetatorul dand fara sa vrea numele grozavei.
   Urmarea banuiti si voi care este. Pentru a-si recupera investitia au dat drunul din lesa, aaaa din cotet porcului, adica virusuluisi au inceput razboiul. De data asta mediatic, despre cat de periculoasa este noua gripa si asa au scapat de stocul de vaccinuri. "
   Unde l-au lansat? Pai in tari din America Latina unde este destul de bine dezvoltat turismul sexual. Ce legatura are??? Cititi pana la sfarsit si va veti da seama.
   Dupa ce mi-am expus teoria pe care am aflat-o din  surse neoficiale, adica de la neuronul meu care se pllioctiseste singurel acolo si incepe sa debitezeastfel de teorii, l-am intrebat pe Sfant daca poate ghici ce noua boala se pregateste acum. Si mi-a facut dovada ca intr-adevar este un sfant si stie tot ce misca spunandu-mi ca va fi gripa pestilor.
   Da stimaților, aceasta este viitoarea boala care ne va paste. Si când spun paste știu eu ce sun. Nu va grabiti sa-mi spuneți ca expresia potrivita este "ne îneacă"
   Veti spune ca este logic sa raceasca pestii ca doar stau in apa rece toata viata saracii. Unde mai pui ca dupa ce ii prind ii baga la gheata asa ca...
   Sunteti departe de adevar. Va spun EU cum sta treaba.. Voi nu v-ati intrebat ce este ciu toate aceste boli animalesti vaca nebuna, gripa aviara, gripa porcina si mai nou gripa piscicola? Boli animalesti veti zice. Saracele animale se mai imbolnavesc si ele. Da, aveti dreptate dar au legatura cu bolile lumesti. V-a trecut macar o clipa prin minte ca au legatura intre ele? Pai sigur ca nu, de ce sa va stresati cerebelul?
   Hai ca va scoate subsemnatul din ceata. Nuuuuu! Nu insinuez ca ati fi magari, aia au alta treburi prin Parlament nu stau sa citeasca ce debitez eu. OK! O sa incep prezentarea! Pun si poze sa intelegeti mai bine.
   Sa luam un caz clinic al unuia care se crede taur desi trage ca boul in jug pentru ceva nutret. Acasa are o vaca nebuna care il tot streseaza si in afara de coarne nu ii da nici un motiv sa se simta si el taur.
   Atunci ranit in orgoliul personal si satul de amorul propriu (care conform DEX se numeste masturbare) deci bolnav si el, se hotareste sa mearga la puicute.
 
   Care puicute intrand in contact cu el ia virusul pe care il purtase de acasa de la vaca lui. Rezulta de aici gripa aviara.
   Evident ca din partea dumneavoastra doamnelor si domnisoarelor urmeaza celebra replica :"Toti barbatii ie neste porci" . Aveti dreptate insa un porc nu poate avea gripa aviara deci...se transforma in gripa porcina.
   Apropo stiti care sunt simtomele??? Pai daca dimineata va treziti si aveti o fata asa:
atunci sunteti fericitul posesor al acestui tip de gripa.
   Dar sa revenim la oile noastre. Nu mai nea' Jiji, zău nu este nici o aluzie. Bine rectific, la puicuțe. Mulțumit acum???
   Trecem de la zoologie si virusologie la economie ca sa va explic modul de difuziune al virusului.
   Maaaaaa, da' destept m-a facut mama. Hai ca va dau voie sa ma scuipati dar mai cu mila nu ca Cerbul Balos (n.b. este vorba de Ciutacu ca el e ala care ii scuipa pe cai din diaspora si cei care vorbesc de Moldova). Hai ma ca ma incurcati, ziceam ca vorbesc de economie acum nu de zoologie. Ce spuneti? Ca este o expunere polivalenta? OK! Aveti dreptate, dar acum sa continuu.
   Deci pasaricile, puicutele sau cum vreti sa le ziceti trebuie sa depuna incasarile la casierul lor. De parca a mai vazut cineva peste mancand boabe. Ma rog ciudat lumea asta a animalelor.  Facandu-se acest schimb se trece mai departe si virusul care sufera o noua mutatie si devine virus al pestelui al gripei piscicole implicit.
   Deci sa recapitulam. Avem un bou care stresat de vaca nebuna ia o parte din nutret si se duce la pasarici. Aici intervine partea cea mai impotranta pentru ca din bou se va transforma in porc. Nutretul trece de la porc (fostul bou) la pasarici iar de la ele la pesti si...quod erat demonstrandum.
    Deci malaiul, nutretul ,boabele joaca un rol important in transmiterea bolii initiale si a derivatelor sale.
    Pestii intra in contact cu grauntele contaminete si asa ne vom procopsi cu o noua pandemie.
  
   Printre categoriile major expuse riscului se numara cocalarii si pitipoancele care atrasi de stralucirea pestilor si a vietii duse de acestiase tot invart pe langa acestia fiind in real pericol de a contacta boala.
   O alta categorie de risc sunt sticletii
care uneori intra in scena pentru a captura pestii (lantul trofic ce sa-i faci, trebuie sa mănânce și ei) numai ca nefiind pasari de prada pleaca tacuti capetele la ceea ce le zice Vulturul ce mare si ciugulesc si ei ceva graunte infestate.
   V-as mai zice eu mai multe dar am auzit masina nevestei si daca vede ce am scris isi da seama ca nu am aruncat zacusca aia de ciuperci nebune.
   Dar asta este alta mancare de peste. Ptiu...ca am ramas fixat cu astia. Voiam sa zic de ciuperci.
   Se aude cheia în ușă, hai ca am fugit. Va pup și ne vedem data viitoare când s-o plictisi neuronul.

marți, 2 martie 2010

Leapsa, stafeta sau cum vreti sa-i ziceti.

   O idee inedita care ii aparține lui Veone. Am primit o ștafetă, denumită "ștafeta parodiilor de bloguri" (deci nu a blogurilor-parodie). La mine a ajuns de la 'Mnealui care la rândul sau a primit-o de la Sorin.
   Regulamentul este simplu :
  1. Scrii o scurtă parodie a unui blog (sau a doua bloguri, sau trei).
  2. Menționezi în postul tău – cu link spre postul pe care îl citești acum – că participi la ștafeta.
  3. Îl înștiințezi şi pe cel parodiat: îi scrii o scrisoare pe hârtie, o pui în plic şi te duci până la poștă, cumperi timbru, scrii adresa cu pixul și pui plicul la cutia poștală dacă nu cumva au furat-o țiganii sa o dea la fier vechi cu zicea doamna Doina Popescu. Exact, glumeam. Îl anunți prin mail cu link, commenturi cu link pe blogul lui, vezi tu.
  4. Bloggerul parodiat / Pricepe ca ştafeta a luat.
   Si ce-mi zic eu? Pai daca 'Mnealui care sa vaietă ca e bătrân, ca nu mai poate sa fuga, a făcut-o pana la urma nu o sa ma fac de ras chiar dacă fac parte din echipa de rezerve. In plus s-a "luat" de un  oltean de-al meu și din spirit de solidaritate trebuia sa intervin. Dar ce sa scriu? De cine sa va vorbesc? Mi-am luat o bere la conserva și am început sa-mi stresez neuronul (nu sunt blond dar având în vedere ca am fost milițian...) Si cum savuram licoarea galbena (bere fraților ca nu sunt adeptul lui Bivolaru) mi-a venit mirobolanta idee. O sa facem  puțintică istorie ca nu strica.
   Astăzi o sa va vorbesc despre un zeu. Stai liniștit Sfinte și lasă frustarile ca nu este vorba despre Zeus. Asta este o postare prea "serioasa" pentru a vorbi despre forte portocalii care se lupta împotriva ciumei roșii folosind flăcări violet și băieți co ochi albaștri care iți asculta mail-ul. Hai ca mai am puțin și fac tot curcubeul aici.
   Este vorba despre un zeu despre care va voi vorbi în termeni elogioși. Este un zeu bun având în vedere ca ne da de băut ceea ce nu pot spune ca îmi displace și nici 'Mnealui nu cred ca ii displace când vine vorba de bere.
    Vreau sa va vorbesc despre zeul strămoșilor noștri. Probabil o sa-mi spuneți ca în acest caz trebuia sa fac postarea în celalalt blog dar aveți puțintică răbdare stimabililor ce va grăbiți ca nevasta-mea și nu ma lăsați sa termin ce am de spus/scris (hopa, a văzut ce scriu și...)
   Acum câțiva ani am vizitat la Polovragi peștera în care se zice ca a stat. Era încă acolo damigeana lui numa ca era pietrificata și acum trebuie sa așteptăm minunea când  ne va da de băut pentru ca-i răspândim sămânța asa cum a promis. Aviz pentru 'Mnealui (pe care îl proclam oficial paharnicul zeului) sa fii acolo maestre când i-o da cep.
    Deci acest zeu mulți dintre noi l-am crezut pierdut însa exista încă. Călătorind eu asa fără rost prin spațiul virtual nu mioritic al blogosferei am ajuns pe blogul unui prieten roman rătăcit în Italia. Acest prieten după ce ca nu are simțul orientării (altfel nu s-ar fi rătăcit) mai e și bârfitor cum de altfel și recunoaște. Ei bine aici am văzut un comentariu al ZEULUI.  M-am uitat la sticla (și la cea cu boasca și la cea a monitorului) și nu-mi venea sa cred. Băusem destul, sticla era jumătate plina (ca mie asa îmi place sa o vad nu ca alții) însa nu suficient ca sa am halucinații. Era chiar el ZAMOLXIS .
   Ca orice zeu care se respecta nu conviețuiește și nu bloguieste pe meleagurile noastre ale păcătoșilor in schimb îl preocupa soarta noastră și a celor ce bloguiesc prin țară și prin diaspora și încearcă sa-i adune sub protecția lui și sa-i îndrume pe cei aleși mai cu o mustrare, mai cu o vorba buna ca doar e zeu si stie mai bine decât noi cum sa procedeze. Iar învățăturile lui sunt pline de obiectivism, după părerea mea, deoarece nu este un zeu tiranic, nu încearcă sa-și impună punctul de vedere ca alți zei. Nuuuuuuu dragilor, el zice ce are de zis și așteaptă și părerile supușilor.
   E atât de bun încât a fost declarat oficial zeu al Republicii Incultura. De ce sa faci cate unul satul de porcăriile din România ii vine ideea sa-și facă țară, cu guvern cu tot ce trebuie. Cum va spuneam Zamolxis a fot numit direct zeu, nu ministru al "cultelor" și credeți-ma ca ne arata președintele destule (in)culte și (in)culți pe acolo prin Incultura ca te uiți și zici...mare ți-e gradina Zamolxis.
   Ce sa va mai spun despre zeu? Cred ca ar fi mai bine sa-l cunoașteți/citiți personal și sa va convingeți.
   Deci, Marite Zamolxis, așteptăm un semn din partea Ta, eu fiind mesagerul aruncat în sulițele comentatorilor și ale celor care mi-au pasat aceasta leapșa, ștafeta sau cum i-o mai zice. Si dacă tot zici ca dai de băut celui care iți împrăștie sămânța, poate dai și tu o țuică îndulcită cu sirop de arțar. Na ca îmi scăpă un indiciu despre locul unde te afli.
   Mai aștept o bârfă de la prietenul meu rătăcit și un decret prezidențial de la Președintele Republicii Incultura.
   Sfinte Crede-ma ca mai bine îl slujești pe Zamolxis ca poate te scapă de aia de-ți asculta mail-ul și te scapă de frustrări. Si pe deasupra mai da și de băut.
   Gata! Închei aici ca m-am întins cât o zi de post și ma doare neuronu' solitar.

joi, 25 februarie 2010

BLOGROLL EXTINS

   Am decis sa fac aceasta postare din dorința de a afișa toate blogurile care îmi plac. Deocamdată nu am găsit scriptul asa cum mi-as fi dorit însă nu voiam sa mai amân. Postarea va fi permanent în lucru în funcție de blogurile care le voi adăuga pe parcurs. Scriptul pe care îl folosesc aranjează doar blogurile în ordinea celei mai recente postări sau cel putin asa pretinde deoarece din ceea ce am observat eu nu o face. Cautam unul în genul celui de la "Blogger" care sa afișeze inclusiv titlurile postărilor, imagine și câte un fragment din acestea deci va rog dacă cineva este în posesia unui astfel de script v-as ramane dator.
   Deocamdată cer scuze celor carora nu le-am atasat inca imagine insa nu am mai avut timp astazi. Promit sa remediez situatia in cel mai scurt timp. Pana atunci va doresc lectura placuta paentu ca dupa umila mea parere aveti ce citi pe blogurile respective.


Related Posts with Thumbnails