Se afișează postările cu eticheta eroi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eroi. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Am OROAREA sa va salut domnule ministru!


   Știu ca nu veți citi aceasta postare pentru ca sunteți prea ocupat cu interesul național. De fapt nu este o postare care sa fie citita nici de dumneavoastră și nici de postacii de partid. De fapt nici nu este o postare, este doar un strigat de neputință, strigatul unuia care nu poate face nimic împotriva nesimțirii. Se va găsi probabil vreun postac sa ma înjure sau probabil reprezint o cantitate neglijabila pentru ca ce poate ști despre onoarea militara și despre camaraderie un "tablagiu" care este în rezerva de aproape  doisprezece ani? Ce poate ști despre interesul național și despre importanta persoanei dumneavoastră unul care este plecat din tara de unsprezece ani? 
   Poate ca știu mai mult decât va puteți imagina deoarece primul lucru pe care l-am învățat ca militar a fost CAMARADERIA.   Dar nu ca formula de propaganda cum o folosiți dumneavoastră:" Noi nu lăsăm pe nimeni în urma!" ci pentru ca am avut ocazia sa lucrez cu oameni minunați care atunci când erau în misiuni (reale, reale nu închipuite pentru a putea merge la cârciumă) nu mai conta nici gradul, nici funcția. Erau un singur corp!
   Cunosc destule cazuri și as putea sa va exemplific.  Un ofițer a ieșit din dispozitiv (da, era în dispozitiv nu se ascundea în spatele subordonaților) fără nici o protecție, doar cu bastonul în mană, înaintând spre hoardele de mineri NUMAI pentru ca aceștia îi jigniseră oamenii. Acei oameni care au dormit împreună cu el pe scuturi în zăpadă în timp ce dumneavoastră ii cărați valiza lui Cozma. Acei oameni nu s-ar fi gândit de doua ori sa intervină pentru a-și apăra superiorul care nu se ascunde atunci când este nevoie. 
   Atunci când niște indivizi din etnia lui Mădălin Voicu ne-au omorât un copil (era militar în termen) TOATE cadrele unității au solicitat sa iasă în misiune. Pana și  subofițerul care se ocupa de GAZ. Pentru acel copil nu s-a găsit un elicopter sa-l transporte la București unde probabil cu o intervenție chirurgicala de specialitate i-ar fi fost salvata viata. Pentru ca a mai trăit câteva ore, în coma, ore în care probabil  se mai putea face ceva pentru el. 
   A fost avansat la gradul de sublocotenent post mortem. Cu ce a ajutat acest lucru? A murit executând o misiune, a murit pentru a-l salva pe polițistul cu care era în patrula, a murit într-o misiune reala nu inventata pentru ca un demnitar nu are chef sa stea la semafor cu amărăștenii. 
   Nu vreau sa minimizez moartea lui Bogdan Ghighina, al cărui nume nici măcar nu ați avut bunul simt sa-l rețineți și a trebuit sa-l citiți . Dar el este o VICTIMA. Este o victima a orgoliului dumneavoastră. 
   L-ați avansat în grad și susțineți ca ați ajutat familia. Cu ce puteți ajuta dumneavoastră acea familie? Nici o suma nu poate acoperi durerea unei mame nevoite să-și înmormânteze copilul.
   Mi-ar place ca cei care cercetează cazul dumneavoastră sa solicite toate planurile de acțiune ale coloanelor care v-au însoțit și planurile de zbor atunci când ați folosit elicopterul.  Iar dacă se descoperă ca nu le-ati folosit legal sa vi se impute cheltuielile în afara de acuzația de abuz în serviciu în forma continuata. Dar aceasta este treaba Justiției, eu nu pot emite sentințe și acuzații din acest punct de vedere. Eu pot exprima doar niște păreri personale.
   Ați mai folosit coloana oficiala după incident? Stați liniștit nimeni nu dorește sa va atace, nu prezentați atâta importanta. Nu cred ca nu o folosiți din respect pentru lege dacă pana acum nu ați avut asa ceva. Nu va doresc sa aveți într-adevăr nevoie de ei pentru ca s-ar putea uita în alta parte cum ați făcut dumneavoastră atunci când ați trecut pe lângă Bogdan Ghighina?
   As putea continua cu exemple despre camaraderie și onoare militara dar nu are rost, oricum nici dumneavoastră și nici cei din jurul dumneavoastră nu ați înțelege nimic.
   Va doresc sa-l visați pe acel agent în fiecare noapte! Si îmi doresc sa va vad insotit de coloana oficiala dar cu escorta băieților de la DIAS pe direcția Jilava.



Imaginea folosita este clasificata de catre Google Image ca fiind "imagine cu drept de refolosire" Sursa imaginii aici.

duminică, 21 noiembrie 2010

Fii EROU

ERÓU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe. 2. Persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. Persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ◊ (În trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei întâmplări. [< lat. heros, cf. fr. héros].

    In afara aceste definiții din DEX, exista și alte tipuri de eroi. Cei anonimi, cei care nu au nevoie de reclama, cei care fac anumite gesturi pentru ca aceasta le este meseria sau cei care le fac pur și simplu din suflet, din altruism.
    Un erou adevărat nu așteaptă niciodată o recompensa, nici statui nici coroane de lauri pentru ceea ce a făcut. Uneori nici nu este nevoie sa faci prea mult pentru a fi erou. Mici gesturi cotidiene pe care uneori le faci din reflex fără sa te gândești ca ar putea ajuta pe cineva.
   Astăzi va ro sa deveniți voi înșivă eroii unui îngeraș, sa fiți acei anonimi care nu așteaptă o răsplată. In mod cert nu vi se vor ridica statui însă veți rămâne chiar și asa ca anonimi în Phanteonul sufletului lui.
    Vreau sa va rog sa fiti eroii lui Andrei a cărui fotografie o puteți vedea mai jos.
Andrei
   Dupa cum vedeți nu are nici măcar o luna de când s-a născut. Din păcate pentru el nici nu a deschis bine ochii asupra lumii și au și început problemele. Acest îngeraș a  avut nesansa sa se nască cu o malformatie la inimioara care, fara o interventie chirurgicala de urgenta pe cord deschis,  va sfarsi prematur drumul in aceasta lume.
   Știu ca toți au problemele lor dar îl puteți ajuta nu neapărat cu bani ci și doar punând un banner în speranța ca se vor găsi persoane printre cititorii voștri care sa îl poată ajuta, iar acest lucru nu va costa nimic în afara celor câteva minute din viata voastră, minute care care se pot adăuga vieții lui. Haideți ca din minutele noastre sa-i dam și lui sperând ca  vom putea ajuta și noi la rândul nostru sa se găsească persoanele care sa-l ajute și financiar.
Bannerele sunt acestea :





si le puteti lua de pe blogul http://fiierou.wordpress.com/ unde puteți găsi și  detalii privind diagnosticul și modalităților de a ajuta financiar pentru cei care pot și vor.
   Deocamdată nu pot decât sa sper ca am deschis drum către inimile voastre, drum care va ajuta inimioara lui Andrei și sa ma rog ca sfântul al cărui nume îl poarta și care este patronul nostru al romanilor sa va deschidă sufletele.
Related Posts with Thumbnails